Prima pagină » Știri » Foamete severă în Etiopia, unde spitalele sunt pline cu copii subnutriți

Foamete severă în Etiopia, unde spitalele sunt pline cu copii subnutriți

Foamete severă în Etiopia, unde spitalele sunt pline cu copii subnutriți

Copiii subnutriți umplu secțiile de pediatrie ale spitalelor din Etiopia, în timp ce cea mai gravă secetă din ultimii 40 de ani a obligat multe familii să își părăsească locuințele pentru a căuta ajutor.

Potrivit Reuters, într-o singură zi, reporterii au văzut zeci de copii subnutriți în spitalul general din Gode.

Doctorul pediatru Mohammed Amin a afirmat că numărul acestora a început să crească în urmă cu aproximativ cinci luni.

„Până în prezent, am tratat 140 de copii subnutriți, iar dintre aceștia patru au murit”, a spus el. „Această cifră îi reprezintă doar pe cei care au venit la noi și primesc tratament și nu îi include pe cei din tabără”.

În 2021, spitalul a primit 188 de copii subnutriți, dar acum a avut atâția într-o singură lună, a spus el, adăugând că multe familii au sosit cu mai mulți copii subnutriți.

Regiunea Cornul Africii se confruntă cu cele mai secetoase condiții din ultimele peste patru decenii.

Programul Alimentar Mondial a declarat că aproximativ 15 milioane de persoane au nevoie de hrană în regiune, cifră care ar putea crește la 20 de milioane până la sfârșitul anului.

Multe familii și-au părăsit locuințele pentru a căuta ajutor. Nimo Mohammed, în vârstă de 35 de ani, mamă a nouă copii, care urmează să mai nască încă un copil, locuiește acum cu întreaga familie într-o tabără din regiunea Somali din sud-estul Etiopiei.

Mai mult de 10.000 de persoane primesc ajutor acolo – majoritatea femei și copii. Aceștia locuiesc în case improvizate, făcute din lemne și acoperite cu foi de plastic sau haine, informează Mediafax.

Radu Cristian este licențiat în științe politice la SNSPA. Are un masterat în domeniul politicii europene obținut în urma studiilor urmate la SNSPA și Université Libre de Bruxelles. Semnează, ... vezi toate articolele

Citește și

Mediafax
Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la ANI
Digi24
Nicușor Dan și-a depus declarația de avere, în care le-a trecut și pe cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campanie
Cancan.ro
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
Adevarul
Averea pe care a plătit-o o familie de 5 persoane pentru un mic-dejun la Disneyland. „Aproape că mi-am scuipat cafeaua”
Mediafax
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Click
„Am furat-o”. Marea dragoste a cascadorului Szobi Cseh: femeia de care s-a îndrăgostit nebunește când era căsătorit
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Digi24
Premieră medicală: Un bolnav de cancer a fost operat de un chirurg de la o distanță de aproape 11.000 km
Cancan.ro
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum actrița Kelly din „Beverly Hills, 90210”! Boala gravă de care suferă la 53 de ani
observatornews.ro
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
StirileKanalD
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
KanalD
O profesoară de matematică din Hunedoara a murit după ce și-a dat foc în plină stradă. De ce ar fi recurs la acest gest extrem
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii au pus DACIA DUSTER într-un TOP... neașteptat. Acesta este realizat ținând cont de mai mulți indicatori
Descopera.ro
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Evz.ro
Singurul loc din România unde șoferilor li se recomandă să nu se uite înainte
A1
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Stirile Kanal D
VIDEO Rezultate BAC 2025: La ce oră se publică notele pe edu.ro?
Kfetele
O asistentă de la Spitalul Județean Sibiu a murit în timpul serviciului
RadioImpuls
Melodia care transformă durerea în strigăt pentru dreptate și arde conștiințele. Care este povestea reală din spatele piesei "Tăcerea care ucide", imnul ce vorbește despre cazul Teodorei Marcu și despre violența împotriva femeilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Descopera.ro
Asasinarea liderului suprem al Iranului ar deschide „cutia Pandorei”, avertizează Rusia
OSZAR »