Comisarii de la Protecția Consumatorilor au amendat firma furnizoare de energie electrică din trei județe: Prahova, Vâlcea și Alba. Amenzile, în urma controalelor, au fost aplicate și pentru emiterea cu întârziere a facturilor pentru prosumatori.
Firma furnizoare de energie electrică e bună de plată, în urma controalelor comisarilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Aceștia au dat curs mai multor reclamații pe care le-au primit la sediu cu privire la activitatea desfășurată de firma mai sus-menționată.
Potrivit reprezentanților ANPC, ELECTRICA FURNIZARE din Prahova, Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia au fost amendate pentru „întârzieri în emiterea facturilor pentru prosumatori, nerespectare clauze contractuale și întârzieri emitere facturi producători, întârzieri privind notificarea clienților cu modificarea prețului din 01.07.25”.
Amenzile aplicate sunt în cuantum total de 40.000 lei, după cum informează reprezentanții ANPC.
CITEȘTE ȘI: