Alexandru Nazare, noul ministru al Finanțelor, preia ștafeta de la Tánczos Barna (UDMR), care va ocupa funcția de vicepremier.
După aproape două ore de discuții la Ministerul Finanțelor, premierul a anunțat că a discutat cu echipa de conducere, printre altele, despre încasările la bugetul de stat și anumite modificări legislative.
”Am avut o întâlnire cu ministrul de Finanțe, cu echipa de conducere a Ministerului, abordând subiectele care sunt importante, și anume: o analiză încasărilor la bugetul de stat, un pachet de măsuri pentru a ne îmbunătăţi aceste încasări, inclusiv modificări de legislaţie, cum este, de exemplu, legea insolvenţei pentru a încasa mult mai bine cotele din TVA”, a transmis Bolojan.
Însă, potrivit premierului, în momentul în care toate aspectele vor fi „clare”, acesta va face „anunțuri fără echivoc”.
Știrea inițială
Premierul Ilie Bolojan participă la preluarea mandatului de către liberalul Nazare. Șeful Executivului nu a răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști, precizând că va face declarații „în zilele următoare”.
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat luni, la votul de învestitură din Parlament, că politica fiscală a României din ultimii ani a fost „impredictibilă, contradictorie și, de multe ori, populistă”.
„Aceasta ne-a adus în situația în care ne aflăm acum. Pentru această stare de fapt sunt responsabile toate guvernările, mai ales cele din ultimii ani. Se cuvine să le cer scuze cetățenilor țării noastre pentru situația în care am adus România. Nu mai trebuie să repetăm greșelile trecutului”, a declarat premierul.
Alexandru Nazare a mai deținut funcția de ministru al Finanțelor în Cabinetul Cîțu (2020 – 2021).
În curs de actualizare!
CITIȚI ȘI: