Prima pagină » Știri externe » Premierul Irlandei pledează pentru continuarea acordării SPRIJINULUI financiar către Ucraina/„Ucrainenii apără fundamentele europene”

Premierul Irlandei pledează pentru continuarea acordării SPRIJINULUI financiar către Ucraina/„Ucrainenii apără fundamentele europene”

Premierul Irlandei pledează pentru continuarea acordării SPRIJINULUI financiar către Ucraina/„Ucrainenii apără fundamentele europene”

Premierul irlandez, Micheal Martin, a afirmat, luni, că Irlanda va ”contribui mai mult, din punct de vedere financiar”, în sprijinul Ucrainei, în contextul în care statul continuă să se apere de agresiunea militară a Rusiei.

Micheal Martin a discutat, în cadrul unei videoconferințe, cu liderii internaționali, care au avut o întâlnire la Kiev, cu ocazia zilei carea marchează trei ani de la începerea războiului din Ucraina.

”Trebuie să spunem mai mult, să cheltuim mai mult și să facem mai mult”, a declarat premierul irlandez.

”Irlanda va contribui mai mult, din punct de vedere finanicar, pe toate fronturile și în toate domeniile și ne vom consolida angajamentul pe frontul acela”, a explicat Micheal Martin.

Conferința a fost ținută în conextul discuțiilor controversate dintre SUA și Rusia, pe tema încheierii războiului din Ucraina.

Volodimir Zelenski nu a fost invitat la discuțiile pentru pace din Arabia Saudită, iar săptămâna trecută, Donald Trump l-a numit pe liderul ”dictator fără alegeri”.

Mulți lideri occidentali, inclusiv Micheal Martin, și-au exprimat susținerea pentru Ucraina în fața agresiunii militare a Rusiei, conform informațiilor transmise de BBC.

”Trei ani de la începutul invaziei barbare și ilegale a Rusiei, este important să continuăm să evidențiem ce se întâmplă pe continentul nostru”, a afirmat Micheal Martin.

De asemenea, premierul irlandez a susținut că, în pofida faptului că ”au îndurat agresiuni și suferințe inimaginabile”, ucraineni au arătat ”o hotărâre și determinare inspirațională”.

”Astăzi, le onorăm eforturile eroice pentru a ne proteja țara”, a transmis premierul.

Iralnda a introdus un plan de relocare pentru ucraineni care fugeau din calea violenței, la scurt timp după începerea războiului, pe 24 februarie 2022.

”Recunoaștem că, în timp ce ucrainenii își apără națiunea, ei apără fundamentele europene și libertățile universale, drepturile tuturor oamenilor de a trăi pașnic în interiorul propriilor granițe, fără teama de a fi atacați”, a declarat Micheal Martin.

Foto: Profimedia

Citește și:

Zelenski a participat la o reuniune a Grupului G7 /Liderul de la Kiev așteaptă garanții de securitate din partea partenerilor occidentali

Emmanuel Macron își exprimă SOLIDARITATEA cu Ucraina/ Întâlnire între președintele Franței și Donald Trump

Erika Ciobanu este studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2025. Scrie despre politica internațională, ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »