Prima pagină » Economic » ANALIZĂ. Ce-au făcut pandemia de COVID-19 și maturizarea pieței din serviciile de administrare a personalului. Câți șomeri avem acum și care sunt prioritățile la angajare

ANALIZĂ. Ce-au făcut pandemia de COVID-19 și maturizarea pieței din serviciile de administrare a personalului. Câți șomeri avem acum și care sunt prioritățile la angajare

ANALIZĂ. Ce-au făcut pandemia de COVID-19 și maturizarea pieței din serviciile de administrare a personalului. Câți șomeri avem acum și care sunt prioritățile la angajare

După o ascensiune fulminantă (creștere de 337% în 2018 față de 2009), piața locală a serviciilor de HR ar urma să cunoască în acest an o creștere negativă de 735 milioane lei.

Conform unei analize a KeysFin transmisă Gândul.ro, 2020 ar fi primul an de corecție al industriei de administrare a personalului din ultimul deceniu analizat, ca urmare a maturizării pieței și a pandemiei de COVID-19.

La noi în țară, cifra de afaceri a furnizorilor de servicii de administrare a personalului s-a majorat cu 12,3% în 2018, în comparație cu anul precedent, și a depășit cu aproape 337% nivelul din 2009.

Concret, la final de 2018, aceasta însuma 4,2 miliarde de lei, iar pentru 2019 analiștii companiei mai sus amintită estimează apropierea de pragul de 4,9 miliarde de lei, urmând ca în anul curent să scadă.

„Serviciile de HR s-au numărat printre industriile cu o ascensiune fulminantă în economia locală, iar analizele noastre din ultimii ani, dedicate acestui domeniu, au arătat atât trendul de creștere, cât și de diversificare a serviciilor”.

„Iată însă că momentul maturizării a sosit: vor rămâne business-urile solide, cu un istoric în spate, know-how și clienți importanți, iar companiile mici de pe această piață, fără putere logistică și mai ales financiară, fie se vor reorienta spre servicii adiacente, fie vor dispărea.

„În 2020, cuvântul de ordine va fi reinventare, indiferent de tipul de business, însă noi mizăm pe capacitatea unei industrii aflată până acum în plină dezvoltare de a găsi soluții salvatoare“, a declarat Roxana Popescu, managing director al renumitului furnizor de soluții de business information.

Aproximativ 3.500 de firme activau la finalul anului 2019 în piața locală de servicii de resurse umane (grupa CAEN 78), potrivit analizei sursei citate.

Rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii HR a avansat cu 3,3% în comparație cu anul 2017 și a depășit cu 823% nivelul din 2009, la 228 milioane de lei în 2018.

Dintre cele aproape 3.460 de companii analizate, mai mult de jumătate, respectiv 1.795 au înregistrat profit (52%), 1.119 au avut pierderi (32%), restul raportând un rezultat nul în 2018.

Numărul de angajați din domeniu însuma 54.500 în 2018, cu 4% mai puțini comparativ cu anul 2017.

Schimbare la 180 de grade de-a lungul a doar trei ani

Cu doar trei ani în urmă, specialiștii furnizorului de soluții de business information punctau într-o analiză similară criza acută de personal și provocarea companiilor de a găsi angajați profesioniști într-o economie în care cererea de personal întrecuse de mult oferta.

Iată însă că, în numai trei, situația s-a schimbat radical. În prezent vorbim de șomajul tehnic sau de suspendarea contractului de muncă care au devenit o realitate pentru peste un milion de români.

Concret, potrivit datelor Ministerului Muncii, pe 29 aprilie erau înregistrate 1.027.117 de contracte de muncă suspendate cu 327.200 în industria prelucrătoare (32%), 185.000 în comerț (18%) și 115.000 (11%) în hoteluri și restaurante.

Potrivit metodologiei de calcul a ratei șomajului, numărul de contracte de muncă suspendate raportat la populația activă (9,1 milioane de persoane în T3 2019 potrivit INS) este în prezent la 11%.

Măsura sprijină temporar companiile puternic afectate de pandemie, care aveau nevoie să dispună de această facilitate pentru a-și păstra angajații pe termen foarte scurt.

Spre deosebire de caracterul temporar al suspendărilor, îngrijorătoare este evoluția contractelor de muncă încetate (creștere de 143% față de 30 martie), la aproape 271 de mii în 29 aprilie.

Potrivit analizei, numărul de șomeri (15-74 ani) a crescut și el semnificativ în martie 2020 la 410.000, rata șomajului majorându-se cu 0,7 puncte procentuale față de februarie (minimul anilor ‘90), la 4,6%.

În plus față de acordarea posibilității de a încadra angajații în șomaj tehnic, Executivul de la București a mai luat și alte măsuri de susținere a companiilor locale.

Vorbim aici de amânarea achitării ratelor, IMM Invest (cu aplicabilitate limitată la doar 40.000 firme – potrivit datelor agredate de furnizorul de soluții de business information, doar 5% din totalul companiilor care și-au raportat rezultatele financiare la 2018), respectiv bonificația de 10% oferită pentru plata la zi a impozitului trimestrial.

Totodată, decizia Băncii Naționale a României de a cumpăra titluri de stat constituie măsura cu cel mai consistent impact pozitiv.

„Totuși, industria serviciilor de HR are nevoie de noi angajări, care să fie derulate prin companiile din domeniu”.

„Ritmul reluării activității economice depinde însă majoritar de un sprijin guvernamental real, care să motiveze companiile locale să își extindă activitatea și să facă angajări.

„(…) Este necesar un program guvernamental investițional masiv, bine țintit din punct de vedere strategic spre industria prelucrătoare și servicii (pentru asigurarea producției locale a bunurilor și serviciilor de bază: alimente, echipamente, sănătate, educație și securitate) agricultură (având în vedere condițiile meteo nefavorabile) și mai ales pentru susținerea avansului tehnologizării și a digitalizării economiei românești.

„Totodată o reducere temporară a fiscalității (contribuții), dacă nu chiar o suspendare după modelul altor state europene ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru mediul de afaceri local”, spun analiștii sursei citate anterior.

Piață reală ar avea +70,5 de milioane de lei dacă ar fi luate în calcul platformele online

Conform datelor agregate de sursa citată, în vârful clasamentului companiilor din domeniu, în funcție de cifra de afaceri din 2018, a apărut o rocadă. Lugera&Makler SRL devine lider de piață, depășind cu doar 762.000 de lei Adecco Resurse Umane SRL (principalul jucător în 2017).

Astfel, cifra de afaceri a companiei aflate în top a fost de peste 321 milioane lei, cumulând 7,6% din totalul pieței.

Clasamentul principalelor trei companii de servicii HR este completat de Manpower HR SRL, cu 195,6 milioane lei respectiv 4,6% din total.

Analiza nu include însă performanța unor companii precum Ejobs Group SRL sau Bestjobs Recrutare SA, acestea având ca principal domeniu de activitate coduri CAEN aferente sectorului de IT&C.

Dacă și acestea ar fi luate în considerare, cifra de afaceri a industriei ar crește cu peste 70,5 de milioane de lei în 2018.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Citește și

Mediafax
Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la ANI
Digi24
Nicușor Dan și-a depus declarația de avere, în care le-a trecut și pe cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campanie
Cancan.ro
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
Adevarul
Averea pe care a plătit-o o familie de 5 persoane pentru un mic-dejun la Disneyland. „Aproape că mi-am scuipat cafeaua”
Mediafax
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Click
„Am furat-o”. Marea dragoste a cascadorului Szobi Cseh: femeia de care s-a îndrăgostit nebunește când era căsătorit
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Digi24
Premieră medicală: Un bolnav de cancer a fost operat de un chirurg de la o distanță de aproape 11.000 km
Cancan.ro
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum actrița Kelly din „Beverly Hills, 90210”! Boala gravă de care suferă la 53 de ani
observatornews.ro
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
StirileKanalD
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
KanalD
O profesoară de matematică din Hunedoara a murit după ce și-a dat foc în plină stradă. De ce ar fi recurs la acest gest extrem
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii au pus DACIA DUSTER într-un TOP... neașteptat. Acesta este realizat ținând cont de mai mulți indicatori
Descopera.ro
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Evz.ro
Singurul loc din România unde șoferilor li se recomandă să nu se uite înainte
A1
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Stirile Kanal D
VIDEO Rezultate BAC 2025: La ce oră se publică notele pe edu.ro?
Kfetele
O asistentă de la Spitalul Județean Sibiu a murit în timpul serviciului
RadioImpuls
Melodia care transformă durerea în strigăt pentru dreptate și arde conștiințele. Care este povestea reală din spatele piesei "Tăcerea care ucide", imnul ce vorbește despre cazul Teodorei Marcu și despre violența împotriva femeilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Descopera.ro
Pavel Durov, fondatorul Telegram, susține că ar avea peste 100 de copii în 12 țări
OSZAR »