Pașii care au dus la UNIREA Principatelor pe 24 ianuarie 1859: De la Războiul din Crimeea la Conferința de la Paris

Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859 n-ar fi fost posibilă fără intervenția marilor puteri și contribuția unor politicieni români.  Potrivit cărții „Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent” a lui Cristian Preda, primul domnitor al României a făcut următorul jurământ: 

„Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa ţării, că voi păzi cu sfințenie drepturile şi interesele Principatelor Unite, că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi și în toate şi că voi păzi cu sfințene în toată Domnia mea în toate şi că nu voi avea înaintea ochilor Mei decât binele și fericirea nației române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii Mei să-Mi fie întru ajutor!”. 

În ziua de 24 ianuarie 1859, la ora 16:00, Ion Ghica a transmis scrisori într-o limbă „franco-română”  către Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri:

POLITICĂ Ilie Bolojan, despre scenariul unui GUVERN minoritar: Cea mai proastă situație este să lungim actuala stare de lucruri

17:33

VIDEO Ilie Bolojan, despre noul președinte Nicușor Dan: „Niciun președinte va putea face totul singur”

17:31

„Şedinţa Obşteştii Adunări de astăzi este din cele mai frumoase pagini ale istoriei noastre. Le plus difficile est fait. Numirea Principelui Cuza ne-a scăpat de massacre. Principiul a devenit o necesitate. Sans l’Union point de salut. Admiterea Domnitorului Cuza este pentru el o datorie națională”.

Cum a fost ales Cuza domnitor

Pe 5 ianuarie 1859, Adunarea Electivă de la Iași l-a ales ca domn al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza, cu o unanimitate de voturi. Pe 24 ianuarie, la București,  Adunarea Electivă l-a ales tot pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești, cu unanimitate de voturi.

Cuza câștigase alegerile în ambele principate, într-o cursă cu 38 de candidați înscriși pentru domnie. Toți cei 38 s-au retras pe rând, inclusiv Grigore Sturdza, despre care a apărut informația că ar fi servit în interesele Rusiei și cele ale Poloniei. La ora 21:50, vestea alegerii domnitorului a ajuns la Fălticeni, iar Administraţia ținutului Suceava a trimis un telegraf către ministerul de Interne.

„Aici venit novelă telegrafică că Înălţimea sa s-a ales domn şi în Valahia. Rog ordin ca să pot face serbare”.

Cum a fost sărbătorită Unirea Principatelor și cum au reacționat marile puteri

La Călăraşi, la sărbătoarea publică, li s-au servit participanților „trei oca dulceaţă, o căpăţână zahăr şi alte mezelicuri, salam, șuncă, pastram-caiser, caşcaval bun, doă oca pişcoturi, zece sticle șampanie, cincizeci franzele mari”.  Între timp, domnitorul Cuza, ajuns la București, a fost întâmpinat de Nifon Rusailă, mitropolitul Ungrovlahiei.

Unirea Principatelor și alegerea domnitorului Cuza au fost posibile datorită Franței care a dorit să se creeze un „un stat tampon” solid pentru a bloca avansul Rusiei spre Balcani.

Votul de la 24 ianuarie 1859 a fost salutat de împăratul Franței, Napoleon III,  și de contele Cavour, primul-ministru al Piemontului,  a scris academicianul Dan Berindei în revista Historia.

Însă, alegerea lui Cuza a fost primită cu ostilitate de Imperiul Otoman şi de Austria. Prusia a privit cu „bunăvoință”. Grâul exportat de Principatele Unite  către Marea Britanie a determinat coroana britanică să fie „rezervată”  în chestiunea apariției unui nou stat în Europa de Est.

Pașii către Unirea Principatelor. Unirea n-ar fi fost posibilă fără înfrângerea Rusiei

În 1853,  din motive religioase, a izbucnit Războiul din Crimeea dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Rus. Țarul dorea ca ortodocşii din Imperiul Otoman să beneficieze protecție în fața marilor puteri catolice și protestante. Simultan, s-a declanşat un conflict dintre Biserica Romano-Catolică din Franţa şi Biserica Ortodoxă Rusă privind privilegiile lăcașurilor de cult din Palestina. Dar cauza principală a conflictului a fost ocuparea celor două Principate Danubiene (Valahia şi Moldavia) de către ruşi.

Otomanii, conduşi de Omar Pasha, au traversat Dunărea şi au pătruns în Valahia la 7 iulie 1854, anexând oraşul Giurgiu. În acelaşi timp, austriecii i-au ameninţat pe ruşi cu un ultimatum. Țarul Nicolae I a retras trupele ruse din Principatele Danubiene, exceptând Dobrogea. Principatele Danubiene au intrat imediat sub controlul austriecilor.

În 1854, Imperiul Otoman a solicitat ajutor din partea lui Napoleon al III-lea al Franţei şi al reginei Victoria al Marii Britanii. Flotele navale anglo-franceze au intervenit să apere transportatoarele navale turcești din Marea Neagră. În septembrie 1854, aliaţii anglo-francezi au debarcat în Crimeea controlată atunci de Rusia, i-au învins pe ruşi în bătăliile de la Alma şi Balaclava şi au asediat fortăreaţa Sevastopol.

În 1855, i s-a alăturat taberei anglo-franco-turcești și  Regatul Sardiniei.  Ruşii, după înfrângeri repetate, au evacuat Sevastopolul. La 1 februarie 1856, după ce Austria a amenințat că se va alătura taberei anglo-franceze, Rusia a cedat și a semnat termenii de pace.

Tratatul de la Paris

La 30 martie 1856 a fost semnat Tratatul de la Paris, prin care era garantată  integritatea teritorială a Imperiului Otoman, neutralitatea Mării Negre, accesul tuturor naţiunilor la mare, libera circulaţie navală pe Dunăre și cedarea Basarabiei către Moldavia de Rusia. Drept rezultat, Principatele Valahiei şi Moldaviei s-au unit în 1859 într-un nou stat: Principatele Unite.

Congresul a decis ca statutul definit al Principatelor să fie stabilit în urma consultării românilor în problema unirii. În ianuarie 1857, Poarta otomană emite un „firman” (ordin emis de un sultan prin care de obicei erau numiți sau maziliți guvernatorii și domnitorii). Acesta cuprindea normele de organizare a alegerilor pentru adunările ad-hoc din Țara Românească și Moldova. La Iași și la București, sunt create organismele de coordonare a mișcări unioniste: Comitetul Electoral al Unirii (la Iași) și Comitetul Central al Unirii (București).

În iulie 1857, au început alegerile pentru Adunarea Ad-hoc a Moldovei. Acestea au fost fraudate de caimacamul Nicolae Vogoride. În septembrie 1857, alegerile pentru Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească sunt câștigate de o majoritate unionistă.

Cinci mari puteri îl recunosc pe Cuza

În primăvara anului 1858, la Paris, s-a desfășurat conferința puterilor garante care au elaborat organizarea „definitivă” a Principatelor Române.  Prin convenție, s-a stabilit separarea puterilor în stat. Domnitorul căpăta puterea executivă. Noul act constituțional, Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris,  a înlocuit Regulamentul Organic de la 1831-1832 și a rămas în vigoare până în 1864.

În august 1859, la conferința de la Paris a puterilor garante, cinci dintre marile puteri participante recunosc „de jure” alegerea lui Cuza ca domnitor. Cele cinci au fost Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei.  Poarta Otomană a amânat să-l recunoască pe Cuza. România avea să se implice de partea Rusiei în războiul ruso-turc din anii 1877-1878 pentru a-și dobândi independența față de Imperiul Otoman.

Cuza și Effendi

Ion Cristoiu, publicist și analist politic, a scris pe Historia despre călătoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Istanbul în anul 1860. Domnitorul Principatelor Unite s-a cazat la Palatul Emirgan de pe malurile Bosforului.