Prima pagină » Actualitate » Statul în care a fost interzis fumatul în parcuri, pe plaje și în apropierea școlilor. Se aplică începând cu 1 iulie 2025

Statul în care a fost interzis fumatul în parcuri, pe plaje și în apropierea școlilor. Se aplică începând cu 1 iulie 2025

Statul în care a fost interzis fumatul în parcuri, pe plaje și în apropierea școlilor. Se aplică începând cu 1 iulie 2025
Statul în care a fost interzis fumatul în parcuri, pe plaje și în apropierea școlilor / sursă foto: Shutterstock

A fost interzis fumatul în parcuri, pe plaje și în apropierea școlilor într-un stat european. Decizia a fost luată la nivel înalt, iar interdicția se va aplica începând cu data de 1 iulie 2025. Cetățenii care încălca noua regulă vor fi sancționați potrivit legii. Informațiile se regăsesc mai jos.

Un alt stat european a impus noi reguli pentru cetățenii care doresc să fumeze în spațiile publice. În Franța, de exemplu, a fost interzis fumatul în parcuri, pe plaje și în apropierea școlilor într-un stat european. Această interdicție va fi aplicabilă începând cu data de 1 iulie 2025. Decizia a fost luată cu două zile înainte de Ziua Mondială fără Tutun.

Franța, statul european în care a fost interzis fumatul în anumite spații publice

Măsura interzicerii fumatului în anumite spații, în Franța, a fost anunțată de Catherine Vautrin, Ministrul Muncii, Sănătății, Solidarității și Familiei. O astfel de interdicție, aplicată la nivel general pe teritoriul francez, are un scop bine definit. Și anume, se dorește crearea unei „generații fără tutun” și, de altfel, se pune accent pe protejarea sănătății publice.

În acest sens, în Franța, începând cu data de 1 iulie 2025, cetățenilor nu li se vor mai permite să fumeze în anumite spaii publice, precum stațiile de autobuz, pe plaje, în parcuri și grădini publice, dar nici în zona facilităților sportive sau în apropierea unităților de învățământ.

„Acolo unde sunt copii, tutunul trebuie să dispară”, a declarat Catherine Vautrin, potrivit Le Figaro.

Cetățenii care nu vor respecta noua regulă impusă în societate vor primi o amendă de clasa a IV-a, în valoare de 135 de euro. O asemenea interdicție, însă, nu va fi aplicabilă în zona teraselor cafenelelor.

Ziua Mondială fără Tutun are loc, anual, la data de 31 mai.

Citește și:

Ce AMENZI riscă locatarii din Craiova care își usucă rufele în afara balconului, acest lucru fiind interzis încă din 2023

Orașul din România care interzice FUMATUL în parcuri, stații de autobuz și baze sportive. La cât se ridică amenzile și care sunt excepțiile

Un aparat electrocasnic a ajuns interzis la vânzare de Comisia Europeană. Interdicția se aplică din iulie 2025

Sursă foto: Shutterstock – caracter ilustrativ

A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »