Costul imobilelor la vânzare ar putea fi mai mic cu 3% pentru mai multe categorii de proprietari dacă Parlamentul va adopta un proiect de lege depus la Senat de mai mulți reprezentanți ai PNL.
Aceștia își motivează inițiativa și spun că este vorba despre „preocupări legate de echitatea fiscală și sprijinirea persoanelor aflate în situații delicate, cum ar fi pierderea unui membru de familie sau destrămarea unei căsătorii”.
Propunerea legislativă introduce modificări la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, vizând exceptarea de la impozitul de 3% aplicat la vânzarea imobilelor pentru două categorii de vânzători.
Deputații PNL susțin că această măsură are un caracter social puternic, contribuind astfel la sprijinirea persoanelor aflate într-o situație financiară dificilă.
Aceștia subliniază faptul că „moștenirea nu este un act de speculație imobiliară, ci un drept legal dobândit, iar taxarea sa la vânzare ar reprezenta o formă de dublă taxare, întrucât bunul respectiv a fost deja impozitat pe perioada deținerea de către defunct. De asemenea, în cazul fostelor soții, vânzarea bunurilor comune nu are un scop speculativ, ci reprezintă încheierea unei situații patrimoniale complexe apărute în urma divorțului”.
Riscul adoptării unui astfel de proiect este legat de temerea că anumite persoane ar putea profita de excepțiile aplicate, precum cuplurile care dețin mai multe imobile valoroase și care ar putea recurge la divorțuri, intenționat, tocmai pentru a evita plata taxei.
Cu toate acestea, inițiatorii proiectului legislativ consideră că moștenitorii legali și foștii soți nu se încadrează automat în această categorie, având în vedere că vânzarea imobilelor are loc din necesitate și nu din dorința de a obține un câștig speculativ.
Proiectul a fost depus pe 26 martie 2025 și a intrat în procedura legislativă la Senat. Camera Deputaților va avea ultima decizie în privința acestui proiect legislativ.
Foto – Mediafax Foto
Citește și: