Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan: Doar un incompentent din cinzeci poate fi zburat din administrația publică

Nicușor Dan: Doar un incompentent din cinzeci poate fi zburat din administrația publică

Nicusor Dan recunoaște situația aberantă în care salariile la stat sunt mai mari decât salariile în mediul privat, referindu-se la cele din administrație, nu la din cele din educație, sănătate, servicii, poliție sau armată. Edilul Capitalei explică cum poți să te angajezi în primărie. „Problema este că nu există flexibilitate în mediul public, adică numărul de oameni procentual care au ieșit din mediu public, oameni care nu și-au făcut treaba în mediu public, față de cei care au ieșit din mediul privat. Cred că raportul este cam unu la cincizeci”, cuantifică Primarul Capitalei.

Da. Aici avem o altă problemă despre cum se ajunge să lucrez la stat. Și avem aici două probleme, de fapt. Una că de multe ori, și în special în comunități mai mici, orașe mici, mediu rural, trebuie să cunoști pe cineva ca să ajungi să lucrezi la stat, în primărie sau undeva.

Concursuri pe pile și pe de rost

Pe de altă parte, și atunci când faci niște concursuri, modul în care ești evaluat la concursurile ălea nu este pe vreo competență, de a realiza ceva, să știi să scrii un proiect, să ai o experiență de a duce la capăt un proiect care pe care l-ai preluat, ci este cum înveți mai bine pe de rost niște texte de lege, ceea ce este total departe de lumea în care trăim.

Legislația protejează funcționarul, nu instituția

Există niște fișe de post, există niște evaluări care se fac anual de către șeful ierarhic superior. Problema este că nu există flexibilitate în mediul public, adică numărul de oameni procentual care au ieșit din mediu public, oameni care nu și-au făcut treaba în mediu public față de cei care au ieșit din mediul privat. Cred că raportul este cam unu la cincizeci, pentru că tot timpul și legislația protejează funcționarul și nu instituția care vrea să se eficientizeze, explică Nicușor Dan.

Citiți și: Nicușor Dan: „Nu se pune problema de anticipate. Am pus Primăria București pe șine”

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »