Trei dintre nepoții celebrului lider interlop Ion Papuc au fost reținuți după au bătut și împușcat, cu pistoale neletale, doi membri ai unui clan rival. Papuc a devenit celebru după ce a primit un rol secundar în filmul Francesca, unde a jucat alături de Monica Bîrlădeanu, dar și pentru relația strânsă pe care a avut-o cu fostul cuplu Laurențiu Reghecampf – Anamaria Prodan.
Polițiștii orașului Pantelimon au intrat în alertă după ce vineri seară, în jurul 20:30, doi bărbați au ajuns la spital bătuți și cu răni produse, cel mai probabil, prin împușcare cu muniție de tip airsoft.
Anchetatorii au stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 18:30, cei doi bărbați, în timp ce se aflau în incinta unei spălătorii auto, ar fi fost agresați de trei tineri.
Suspecții, care au vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, au fost prinși la scurt timp și duși la sediul Poliției Pantelimon, unde, după mai multe ore de audieri, au fost reținuți pentru acuzația de loviri și alte violențe.
Conform anchetatorilor, incidentul s-ar fi produs în urma unor neînțelegeri legată de o prostituată.
Surse apropiate anchetei au afirmat, în exclusivitate pentru Gândul, că incidentul de vineri era urmarea unui conflict între clanurile Papuc și Burtea. Agresorii ar fi nepoți ai liderului interlop Ion Papuc, nașul de botez al fetei lui Florin Ghenosu.
Totodată, Papuc este considerat în mediile infracționale drept o adevărată vedetă după ce a pășit pe covorul roșu la premiera filmului Francesca, regizat de Bobby Păunescu, unde a avut un rol secundar și a jucat alături de Monica Bîrlădeanu.
Ion Papuc este cunoscut și pentru relația strânsă pe care o avea cu familia Laurențiu Reghecampf – Anamaria Prodan. În acest context, cei doi ar fi trebuit să o cunune pe fiica lui, însă, până la nuntă, fostul internațional s-a despărțit de soția lui.
CITEȘTE ȘI: