Vinerea Mare sau Vinerea Neagră este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum”, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. În această zi, Iisus Hristos a murit, răstignit pe cruce, pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc.
În momentul în care Hristos și-a dat duhul, s-au arătat o serie de semne divine: catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au ridicat.
Gabriel Cazacu, preot paroh la Mănăstirea Cașin din București, a vorbit, pentru Gândul, despre cea mai neagră zi din istoria umanității.
„În Vinerea Mare, Mântuitorul Iisus Hristos moare pe cruce, răstignit pentru păcatele noastre. Știm cu toții că în Miercurea cea Mare a fost vândut pentru un preț fix – 30 de arginți. Procesul s-a desfășurat foarte rapid. A fost judecat, a fost condamnat la moarte, iar în Vinerea cea Neagră, așa cum se mai numește în tradiția populară, Mântuitorul este răstignit și moare, pironit pe cruce, pentru păcatele noastre.
Este cea mai neagră zi, cea mai tristă zi din istoria umanității, pentru că noi, oamenii, îl ucidem pe Fiul lui Dumnezeu, care a venit în această lume să ne mântuiască pe noi toți, iar Mântuitorul este răstignit între doi tâlhari și se roagă cu lacrimi de sânge către Tatăl Ceresc spunând: «Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac»„, a spus preotul paroh.
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. Rugăciunea și reculegerea dau glas unei tradiții vechi de secole, păstrată cu sfințenie în sufletul credincioșilor.
„Este o zi aliturgică. Nu se săvârșește sfânta liturghie, ci sunt aceste slujbe foarte frumoase, la care vă invităm să fiți curioși să participați.
În Vinerea Mare se fac slujbe foarte complexe. Este o denie specială, Denia Prohodului. Seara se organizează îngroparea Domnului. Este slujba aceasta prin care noi ne exprimăm tânguirea și tristețe întregului neam creștin de pe acest pământ, pentru că noi, oamenii, regretăm și venim la biserică, venim cu copiii noștri, venim ca la un mort cu flori și trecem pe sub Sfântul Epitaf, ne închinăm, lăsăm aceste flori exact ca și cum am veni la un om mort.
Trecem de trei ori pe sub acest epitaf și după aceea ne închinăm în fața Sfintei Cruci, iar seara venim la denie și cântăm împreună Prohodul Domnului. La jumătatea acestei slujbe, cu rânduială specială, ieșim afară și ocolim Sfânta Biserică într-o procesiune, ca într-un cortegiu funerar. După aceea ne întoarcem în biserică și așteptăm cu multă nădejde de mântuire să se împlinească proorocia care va spune că peste trei zile va învia din morți”, a explicat părintele Gabriel Cazacu.
În ultima zi de vineri din Postul Paștelui, când este amintită răstignirea lui Iisus, se ține post negru.
„Este o zi în care cei care pot postesc negru. Este o zi importantă în care ne spovedim, ne împărtășim. Copiii au intrat în vacanță, venim la Sfânta Biserică, terminăm treburile gospodărești și ne bucurăm împreună de harul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu. Ne înnoim, îi iertăm pe cei care ne-au greșit. Venim la Sfânta Biserică, facem o faptă bună. Am trebăluit în gospodărie și am terminat toate cele necesare trupului și avem grijă de sufletele noastre. Este o zi dedicată în exclusivitate tratării sufletelor”, a adăugat părintele Gabriel Cazacu.
CITEȘTE ȘI:
RITUALUL mai puțin știut din Săptămâna Mare. Ce este „Focul morților” și pentru ce se aprinde