Fostul mare tenismen Ion Țiriac și-a exercitat dreptul la vot, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la secția de votare deschisă la Liceul „Jean Monet” din Capitală.
Omul de afaceri a purtat, la secția de vot, chiar șapca MAGA pe care a primit-o cadou de la președintele american Donald Trump – purtând și semnătura acestuia -, o șapcă premium de culoare albă, cu broderie, aurie fabricată în SUA.
Este vorba despre deja legendara „45-47 MAGA hat – White/Gold”, care poate fi cumpărată exclusiv din magazinul online Trump Store, la prețul de 55 dolari.
Ion Țiriac așteaptă de la viitorul președinte al României demnitate și hotărâre, dorindu-și ca acesta – indiferent cine ar fi el – să reprezinte țara „așa cum trebuie”.
„Eu și toți românii cred că ne dorim un președinte care să ne reprezinte și pe cei care l-am votat, dar și pe cei care am votat adversarul dumnealui, și pe cei care sunt în afara țării, adică pe toți românii.
Mai important este, însă, să reprezinte țara. Noi, în ultimii ani, nu am fost reprezentați așa cum trebuie, ca țara care am fost, ca țara care suntem și țara pe care vrem să o câștigăm, să fim ceea ce am fost odată. Trebuie să-i facem pe partenerii noștri să ne înțeleagă că suntem granița Europei, că avem datoriile pe care le avem față de comunitatea în care suntem, de care ne-am achitat întotdeauna.
Noul președinte ar trebui, cu o demnitate și cu o hotărâre tipic românească, să fie acolo și să ni se audă glasul. Nu vrem război, suntem la granița unui război, după părerea mea noul președinte ar trebui să vadă cum poate să scoată 5% din PIB pentru arme, mai bine să nu le scoată pentru arme și să vedem dacă nu le putem pune într-un fond global pe tot pământul ăsta, să vedem ce facem într-un viitor foarte apropiat, când o să fim 16 miliardem nu 8, cât suntem acum.
Deci demnitate, hotărâre și să ne reprezinte pe toți românii și să ne adune la un loc. Pentru asta am venit aici, pentru asta am votat”, a declarat Ion Țiriac.
Omul de afaceri Ion Țiriac a spus și când a primit șapca MAGA de la președintele Trump, reamintindu-și că l-a cunoscut pe acesta cu 40 de ani în urmă, atunci când actualul lider de la Casa Albă era un businessman de succes.
„Șapca asta am primit-o de la domnul președinte Trump, când am primit-o era cu o lună înainte de alegeri, am avut plăcerea și onoarea să îl cunosc acum acum 40 de ani, când era un mare businessman și mi-am socotit eu datoria să spun că are un slogan foarte bun pentru Statele Unite, .
Acest slogan l-am împrumutat și eu pentru România și asta aș vrea eu, să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi.
Să nu mai aștept 20 de ani pentru un Schengen, să nu mai vizele de pomană și așa mai departe, suntem egali cu toții, chit că suntem o țară mult mai mititică decât marile puteri”, a declarat fostul mare tenismen după ce a votat.
Numai că, potrivit CANCAN , mesajul cu broderie aurie a fost personalizat pentru România: „Make Romania Great Again” („Să facem România măreață din nou”).
Fostul mare tenismen, aflat în clasamentul celor mai bogați români din lume, nu a dezvăluit cu cine a votat la cele mai importante alegeri prezidențiale din istoria României postdecembriste.
Sîmbătă, 17 mai 2025, Ion Țiriac a precizat – la conferința de presă organizată la muzeul său auto – că își dorește ca „România să aibă un președinte care să reprezinte țara noastră cu mândrie la Bruxelles, stând drept și în fața celorlalți șefi de stat”.
Donald Trump se află pe lista persoanelor influente care fac parte din cercul de cunoștințe al lui Ion Țiriac, iar de curând, omul de afaceri s-a fotografiat cu șapca primită în dar de la liderul american.
Ion Țiriac a fost surprins când a purtat și o șapcă cu mesajul original al lui Trump, „Make America Great Again”, pe care a purtat-o la un meci de tenis la Torino. (alte detalii AICI)
Joi, 15 mai 2025, omul de afaceri în vârstă de 86 ani a organizat un eveniment special la Galeria de Automobile Țiriac Collection. Și-a expus cele 400 de autoturisme de lux. În cadrul unei conferințe de presă, Ion Țiriac a declarat cu cine a decis să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
„Nu știu cum trebuie să arate profilul viitorului președinte, dar ce știu eu este că merg la vot, da. Nu vreau să comentez foarte mult, pentru că totdeauna mi-am ținut gura cât am putut. Un președinte este ales democratic.
Un președinte, oricare ar fi el, trebuie respectat, pentru că trebuie, sau ar trebui, să reprezinte pe toți românii.Și de data asta, ar trebui, sper eu, să găsim unul care să stea în picioare. Să nu dea Bruxelles-ul cu el de pământ și să ne desconsidere așa cum a fost în ultimul deceniu. Ne trebuie cineva care să le spună exact cine suntem, de ce suntem, unde suntem și cum suntem.
E un moment tot atât de important ca și cel de acum 10 ani, dar probabil mult mai important din cauza situației mondiale. Din punct de vedere al acestui război economic. În realitate, ăsta este războiul. Nu Ucraina și nici măcar Israel. Războiul ăsta economic ne poate duce înainte sau ne poate duce spre un sfârșit în care o să suferim toți”, a declarat Ion Țiriac.
Citește și:
Google dedică un DOODLE special alegerilor prezidențiale din 18 mai, din România