Prima pagină » Știri » Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Voi construi un spital al Sectorului 6

Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Voi construi un spital al Sectorului 6

Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Voi construi un spital al Sectorului 6

Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concrete, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.

Și, ca să vă prezint concret, am deschis, în Sectorul 6, Centrul Medical Sfântul Nectarie, în cadrul căruia funcționează următoarele specializări: stomatologie, oftalmologie, medicină internă, ortopedie, gastroenterologie, recuperare medicală, ginecologie, ORL, chirurgie generală, psihiatrie, pediatrie, cardiologie, dermatologie, endocrinologie, neurologie, pneumologie, neurochirurgie, urologie, psihologie clinică, chirurgie cardio-vasculară, medicina muncii, laborator analize. Clinica are capacitate de diagnostic şi tratament în sistem ambulatoriu, oferind garanția unui act medical competent.

Voi aduce, în următorul mandat, serviciile medicale mai aproape de oameni, prin înființarea unor centre medicale, în cartierele Sectorului 6. Aceste unități vor fi subordonate administrativ Centrului Medical Sfântul Nectarie și vor avea drept obiectiv principal prevenția, pentru o serie de afecțiuni cronice, ce apar, de regulă, în societățile moderne. Menținem decontarea serviciilor aprobate de Casa de Asigurări a Municipiului București și vom oferi gratuitate persoanelor cu venituri reduse, estimând o creștere de la 15.000 la peste 25.000 de beneficiari.

Îmi propun pentru viitorul mandat de primar al Sectorului 6, în parteneriat cu Primăria Capitalei, înființarea unui spital al Sectorului 6 cu o capacitate de 300 de paturi și secție de primiri urgențe.

Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.

Autor
Mediafax
Dragoş Şeuleanu, fostul preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, a murit
Digi24
Reacția Beijingului, după ce Japonia a publicat imagini fără precedent cu traseele portavioanelor chineze
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
Adevarul
„Așa proastă nu m-am mai simțit”. Confesiunea unei antreprenoare care trimite, lunar, către stat taxe de până la 10.000 de euro
Mediafax
Putin transmite un avertisment aliaților Kievului și reiterează motivul pentru care a inițiat conflictul cu Ucraina
Click
„Am furat-o”. Marea dragoste a cascadorului Szobi Cseh: femeia de care s-a îndrăgostit nebunește când era căsătorit
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Digi24
Ce venituri lunare are șeful CFR Călători: Nu sunt sărac. Nu este vina noastră că preşedintele nu are 100.000 de euro
Cancan.ro
Meteorologii Ease Weather anunță temperaturi de vară până la mijlocul lui noiembrie, în București și în celelalte orașe din România
Ce se întâmplă doctore
Lena Enache, soția fotbalistului Gabi Enache, a șocat cu ultima apariție în public. Cum arată acum blondina care l-a despărțit de prima soție
observatornews.ro
"Mi-au luat 8.000 de euro și-au dispărut!" Zeci de români, păcăliți cu anunțuri false de mașini
StirileKanalD
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
KanalD
Tragedie rutieră pe centura Florești–Cluj! Un bărbat și-a pierdut viața, iar o femeie luptă pentru supraviețuire, după un grav accident
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Rușii de la Lada prezintă un nou model de talia Daciei Duster.
Descopera.ro
Au privit departe în Univers și au fost ȘOCAȚI! Ce au văzut?
Capital.ro
Se pune limită la apă! Decizia intră în vigoare începând cu noaptea de 19/20.06.2025
Evz.ro
Regretele și temerile lui Ion Iliescu. Sfaturi pentru românii care vor să aibă o viață lipsită de griji
A1
Delia, ipostaza incendiară în care artista se lasă fotografiată foarte rar. Ce imagini a postat din vacanță pe rețelele sociale
Stirile Kanal D
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Kfetele
Cum arată Alex și mama Teodorei Marcu, după 3 săptămâni de la tragedie
RadioImpuls
Divorț BOMBĂ în showbiz-ul românesc! Un cuplu îndrăgit s-a destrămat. Fanii sunt șocați. Cei doi păreau de nedespărțit: "Nu poți permite la infinit niște lucruri care nu-s demne de o femeie. Am și eu o familie"
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Descopera.ro
Casa Albă dezvăluie că Iranul ar putea crea o armă nucleară în doar „câteva săptămâni”
OSZAR »