Mihai Stoica, managerul celor de la FSB, susține că a fost impresionat de Vlad Chiricheș (37 de ani).
La ultimele meciuri ale naționalei, Mircea Lucescu a mizat pe el în locul mult mai tânărului Marius Marin (Pisa).
FCSB va începe noul sezon pe 5 iulie, atunci când o va întâlni pe CFR Cluj în Supercupa României.
„Mai rar să vezi un jucător care va împlini 36 de ani cu un asemenea entuziasm. Parcă e un junior de 16 ani care e prima dată în cantonament cu echipa mare, așa se prezintă la antrenamente.
Ieri a fost o competiție între 4 echipe. Echipa lui, cu el surprins deseori în poziția de număr 9, de atacant, a câștigat fără drept de apel”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
FCSB, campioana en titre, o va întâlni pe FC Hermannstadt în prima etapă a Superligii naționale de fotbal, care va debuta în weekendul 12-13 iulie, potrivit tragerii la sorți efectuate, miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Vicecampioana CFR Cluj va debuta și ea pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, în timp ce Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, care ne vor reprezenta în Conference League, vor juca în deplasare, cu UTA Arad, respectiv nou-promovata Metaloglobus.
În etapa a 12-a se disputa meciul FCSB – Universitatea Craiova, iar în runda a 13-a are loc duelul Dinamo – Rapid. Ultima etapă a turului are două capete de afiș, Dinamo – CFR și Universitatea Craiova – Rapid.
Sezonul 2025-2026 al Superligii naționale de fotbal va debuta în weekendul 12-13 iulie, iar turul se va încheia pe 1-2 noiembrie. Pauza de iarnă, odată cu ultimul meci din etapa a 21-a, programată în 20-21 decembrie, va dura până pe 17-18 ianuarie 2026, când se va relua Superliga.
Play-off-ul și play-out-ul vor începe în 14-15 martie 2026. Etapa 10 din play-off se va juca în 23-24 mai 2026.