Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, după consultările informale de la Palatul Cotroceni, că sunt dispuşi să îşi asume guvernarea şi trebuie să avem un guvern cu o susţinere parlamentară majoritară PSD, PNL, USR, UDMR, minorităţi.
”Am susţinut că este nevoie de o coaliţie majoritară. Guvernul minoritar nu este astăzi o soluţie, nu este o opţiune bună. Prioritatea numărul unu pentru fiecare dintre noi trebuie să fie să avem un guvern cu o susţinere parlamentară majoritară. Asta înseamnă PSD, PNL, USR, UDMR, Grupul Minorităţilor Naţionale şi vom discuta în acest sens cu colegii noştri din toate formaţiuni politice”, a spus Kelemen Hunor, după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan.
”Am susţinut că avem nevoie de un acord politic foarte detaliat în care scriem ce facem şi când facem, inclusiv pe partea de fiscalitate şi reforma statului. Şi trebuie să scriem ceea ce nu vom face, până când această coaliţie va funcţiona. Un acord de coaliţie foarte detaliat este o garanţie că în condiţii dificile, în această conjunctură extrem de dificilă, o coaliţie poate funcţiona”, a afirmat șeful UDMR.
Kelemen Hunor a mai precizat că vor avea nevoie de 10 zile, de două săptămâni, până când vor finaliza aceste discuţii, nu mai repede de două săptămâni.
”Eu sunt convins că dacă începem dezbaterile, discuţiile în această săptămână, prima dată pe fiscalitate, apoi pe partea politică, atunci putem transmite un mesaj, în primul rând către societatea noastră şi după aceea către partenerii noştri externi, inclusiv Comisia Europeană, că există hotărârea, dorinţa şi determinarea politică de a face acele corecţii, fără de care România, pe termen şi mediul pe termen lung, nu poate funcţiona”, a mai menţionat Kelemen Hunor.
CITIȚI ȘI: