Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, neagă joi existența unor tensiuni cu Ilie Bolojan în cadrul negocierilor de la Cotroceni.
„A fost la mine săptămâna trecută. Nu este niciun fel de blocaj și nu s-a schimbat cu nimic ceea ce am anunțat față de ceea ce am anunțat în urmă cu o săptămână”, răspunde șeful social-democraților, întrebat dacă există un blocaj în relația cu Ilie Bolojan.
Sorin Grindeanu este de părere că negocierile despre eventuale portofolii sau ministere nu pot fi discutate decât după ce se ajunge la un acord privind măsurile fiscal-bugetare care trebuie adoptate de noul executiv în vederea reducerii deficitului bugetar.
„Pe noi ne interesează, în primul rând, lucrurile care țin de program de guvernare, de măsuri fiscale, de a proteja românii, de a vedea ce se dorește a se face în perioada următoare, dacă și măsurile pe care noi le-am propus și măsurile celorlalte forțe politice…. cu acele măsuri, ajungem la o concluzie. Da, facem pașii următori.
Evident că, în acest moment, în continuare, sunt toate scenariile pe masă, ca să răspund la întrebare, toate scenariile sunt, în continuare, pe masă, dacă vorbesc în numele PSD, de la premier PSD până la mergem în opoziție. Dar vom discuta aceste lucruri dacă vom depăși primul pas, cel legat de măsuri economice și de un acord pe aceste măsuri”.
Cât despre scenariile vehiculate „pe surse”, șeful social-democraților le caracterizează ca fiind „false”.
„Toate scenariile sau eventuale discuții date pe surse că au avut loc sunt false”.
VIDEO: Facebook – PSD
FOTO: Mediafax – Alexandru Dobre
CITEȘTE ȘI: