Prima pagină » Știri politice » Crin Antonescu: „Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat. Partidele, justiția și presa, primele ținte”

Crin Antonescu: „Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat. Partidele, justiția și presa, primele ținte”

Crin Antonescu:

Crin Antonescu spune că rămâne la aprecierile și previziunile făcute înainte de finala „horror” din 18 mai. Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată, postează candidatul perdant la Cotroceni, propulsat de Coaliția PSD-PNL-UDMR. Parțial, Antonescu vine pe culoarul lui Simion, amintind că globaliștii neomarxiști ar trebui contracarați.

Rămân, punct cu punct, la aprecierile și previziunile din ultima postare, dinainte de finala „horror”. Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată, reiterează Crin Antonescu.

Partidele, justiția și presa vor fi primele ținte ale noului regim, consideră Antonescu.

Primele ținte, în opinia mea, vor fi partidele, justiția și presa. Încă de la turul doi al campaniei am putut observa o previzionare a ceea ce ar putea deveni partide importante și zdrobitoarea majoritate a presei pentru o bună bucată de vreme. Iar în privința justiției, fostul candidat N. Dan vorbea limpede despre posibilitățile președintelui de a o „influența”.

Nicușor Dan este un președinte legitim, având în vedere cele peste 6 milioane de voturi primite din partea segmentului electoral (majoritar, din fericire) speriat de riscul pierderii statutului de țară occidentală al României, a scris, marți, Crin Antonescu pe Facebook.

Prioritățile lui Crin Antonescu, contracarearea globaliștilor neomarxiști

  • să decidem dacă, în fața ofensivei neomarxiste și globaliste, abandonăm – cum s-a făcut de ani buni – reprezentarea dreptei conservatoare în seama AUR. Cu alte cuvinte, să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice (și nu a etichetei asumate fraudulos de globaliștii neomarxiști din USR și PNL)
  • să încurajăm și să practicăm toate formele legale de exprimare, în interiorul și mai ales în afara mass-mediei mainstream
  • să nu ne lăsăm intimidați de valul populist și agresiv care, pentru o vreme, însoțește câștigătorii alegerilor și propaganda lor.

În încheierea mesajului său pe Facebook, Crin Antonescu îndeamnă oamenii implicați în scena politică „să-și ia deciziile ACUM”, iar pe cei care nu au făcut politică până acum, „să se întrebe dacă nu este cazul să o facă”.

Citiți și: Crin Antonescu: Finala „HORROR” se apropie. Nu vom avea decât un fals președinte – „protejatul” lui Georgescu sau non-entitatea Nicușor Dan

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »