Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul, a declarat miercuri că țara va continua livrările de arme către Israel, în ciuda faptului că anterior sugerase că acestea sunt în curs de revizuire.
Wadephul a declarat într-o sesiune în Parlament că Israelul, care se află în mijlocul campaniei sale militare împotriva Hamas în Gaza, este, de asemenea, amenințat de rebelii Houthi din Yemen, de gruparea teroristă libaneză Hezbollah și de Iran și că „Germania va continua să sprijine Israelul, inclusiv cu livrări de arme”, arată Times of Israel.
Săptămâna trecută, Wadephul a declarat că Germania evaluează „dacă ceea ce se întâmplă în Gaza este în conformitate cu dreptul internațional” și că vânzările de arme către Israel vor fi evaluate pe această bază.
Acest lucru a atras critici la adresa oficialului din partea unor membri ai alianței conservatoare CDU/CSU, care l-au acuzat de sprijin insuficient pentru Israel. Joi, Wadephul îl va primi pe omologul său israelian, Gideon Sa’ar, la Berlin.
Sesiunea parlamentară de miercuri a fost întreruptă pentru scurt timp de o femeie care a manifestat în favoarea poporului palestinian și care a fost escortată rapid din plen, mai arată sursa citată.
Anterior, o deputată a partidului de extremă stânga Die Linke, Cansin Kokturk, a fost obligată să părăsească sala pentru că purta un tricou cu cuvântul „Palestina”.
Germania a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Israelului, inclusiv din punct de vedere militar, mai arată sursa citată. Cu toate acestea, cancelarul conservator Friedrich Merz a declarat săptămâna trecută că nu este întru totul de acord cu acțiunile autorităților israeliene.
„Nu mai înțeleg ce face Armata israeliană acum în Fâșia Gaza, cu ce scop se mai află acolo”, a declarat Merz.
El a adăugat că impactul asupra civililor din Gaza „nu mai poate fi justificat de o luptă împotriva terorismului Hamas”.
Sursa foto: Profimedia