Prima pagină » Știri externe » VIDEO | Conclavul s-a încheiat / Cardinalii Bisericii Catolice au ales un nou PAPĂ – Robert Prevost / Leon al XIV-lea

VIDEO | Conclavul s-a încheiat / Cardinalii Bisericii Catolice au ales un nou PAPĂ – Robert Prevost / Leon al XIV-lea

Cardinalii Bisericii Catolice au ales un nou Suveran Pontif, succesorul Papei Francisc, conform informațiilor primite de la Vatican, ceea ce indică încheierea Conclavului în mai puțin de 48 de ore.

UPDATE: Noul Suveran Pontif este cardinalul american Robert Francis Prevost, care a luat numele Leon al XIV-lea. În vârstă de 69 de ani, Robert Prevost a fost prefect al Episcopiei Pontificale a Americii Latine din 2023, iar anterior a fost episcop al diocezei Chiclayo din Peru. În 2015, cardinalul a primit cetățenia peruană. Născut în Chicago, Prevost este primul american care deține funcția de Suveran Pontif.

Guvernul României îl felicită pe noul Suveran Pontif

”Guvernul României îl felicită cu deosebit respect pe Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Reafirmăm angajamentul pentru dialogul interconfesional și pentru susținerea continuității valorilor creștine și a stabilității credinței”, este mesajul transmis de Guvernul de la București.


Semnalul dat prin coșul Capelei Sixtine a venit la ora 18.07 (19.07, ora României), ceea ce indică finalizarea reuniunii Conclavului cardinalilor prin alegerea unui nou Papă.

Succesorul Papei Francisc a fost ales în a patra sesiune de vot a celor 133 de cardinali care fac parte din Conclav.

Annuntio vobis gaudium magnum: Habemus Papam!” (”Vă anunț cu mare bucurie: Avem un  nou Papă!”), este mesajul în limba latină al cardinalului Dominique Mamberti, conform agenției ANSA.

Aproximativ 100.000 de oameni se află în Piața Sfântul Petru de la Vatican.

Procedura de alegere s-a finalizat la scurt timp după ce un cardinal a primit voturile majorității membrilor Conclavului.

Cardinalul ales a primit următoarele întrebări:

”Acceptasne electionem de te canonice factam in Summum Pontificem?” (”Acceptați alegerea canonică în funcția de Suveran Pontif?”), iar, dacă răspunsul este afirmativ, ”Quo nomine vis vocari?” (”Cum vreți să fiți numit?”).

Foto: Profimedia

Video: Sky News

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »