Piețele românești sunt tot mai pline de roșii românești cultivate în sere. Inspectorii verifică dacă legumele conțin pesticide mai mult decât limita legală și dacă au fost crescute forțat.
Inspectorii fitosanitari au început controalele în piețe încă de dimineață și au verificat actele producătorilor și ale comercianților, prelevând probe pentru analizele de laborator. Controalele au vizat doar roșiile românești, nu și pe cele din import.
Autoritatea Națională Fitosanitara are atribuții doar în ceea ce privește legumele, fructele și cerealele din producția internă. Agricultorii recunosc că folosesc pesticide, dar susțin că respectă limitele legale.
Potrivit legilor, producătorii care încalcă legea riscă amenzi între 250 de lei și 3.000 de lei, în funcție de mărimea lotului. De asemenea, marfa le este confiscată. Romeo Șoldea, director general, Autoritatea Naţională Fitosanitară, a declarat pentru TVR.:
„Amenzile sunt mici, pentru că legislația este neactualizată de foarte mult timp. Vrem să le indexăm cel puțin cu rata inflației la nivelul anului 2025.Analizele făcute după o serie de controale din toamna trecută au evidențiat în unele cazuri conținut de pesticide peste limita legală”.
O problemă majoră pe care o întâmpină inspectorii fitosanitar sunt roșiile descoperite cu pestice peste limita admisă. Identificarea originii mărfii se dovedește a fi o provocare pentru a descoperi producătorul real. Și asta pentru că documentele de proveniență nu sunt completate corect de fiecare dată.
De la începutul anului 2025, inspectorii fitosanitari au prelevat peste 1.500 de probe de fructe, legume și cereale din producția internă și mai puțin de 1% au avut depășiri ale limitei admise de pesticide. După roșii, inspectorii fitosanitari vor începe controalele la caise, piersici și struguri.
Roșiile au o serie de beneficia importante pentru sănătate. Din punct de vedere botanic specialiștii spun că planta este un fruct, iar atunci când este preparată este o legumă. Roșiile sunt o sursă importantă de licopen, un puternic antioxidant.
Antioxidantul este corelat cu numeroase proprietăți pentru organism, precum reducerea riscului de boli de inimă și cancer. De asemenea, nutriționiștii recomandă roșiile pentru că sunt o sursă importantă de vitamina C.