Analistul Doru Bușcu crede că Președintele Nicușor Dan i-a abandobat pe mulți dintre cei care l-au sprijinit în campanii, organizații, entități și persoane fizice. Obsevația lui Bușcu, la Ai Aflat, Gândul Exclusiv, de bazează, în mare, pe ceremonia de investire la care au fost absente mai multe personalități considerate loiale lui și pe discursul sec, fără emoție al Președintelui.
Văd că anumite organizații care erau active în timpul mărilor proteste au rămas acuma în plata domnului. În ploaie. Mulți dintre ei cred că se așteptau ca Nicușor să le repornească finanțările. Dacă nu te cheamă la nuntă, s-ar putea să nu pleci cu prosop, acasă. E o competiție internă, se se confruntă entitățile între ele, consideră analistul.
Păi oamenii au înțeles că e președintele tuturor românilor și ei sunt români și uite că nu i-a chemat, i-a pierdut din vedere.
Bușcu consideră că Nicușor Dan nu va fi iertat de cei pe care i-a lăsat în urmă.
Sigur că o să existe multe momente din astea de frustrare în care oameni care, pe bune l-au ajutat pe Nicușor, au ieșit din raza lui de atenție și a grupului lui de, să spunem, de sprijinitori și ei se transformă în timp, așa ne arată istoria în dușmani ireductibili. Pentru că e foarte grav să insulți un om. Dacă îi dai, să spunem, îl păcălești, nu-l plătești, nu îi dai bani. Mai poate trece peste asta, dar dacă-l insulți moral, dacă-l dezavantajezi emoțional când el s-a proiectat și a investit povestea asta, atunci e un lucru grav, îți asigur un dușman serios
Nicușor acuma nu se poate ocupa de toți, și nici nu cred că are genul de atenție dispersabilă și acoperitoare. El e mai degrabă concentrat, după cum am văzut pe discursul metodic, fără empatie și fără imaginație. Dar foarte clar, pe niște domenii care, sigur, încă o dată trebuie spus, nu erau ale lui. Însă a venit cu foaia, a citit-o, v-am pupat, la revedere, trecem la etapa următoare. Ca orice matematician care vede problema, se apucă să o rezolve, argumentează Bușcu.
Emisiunea integrală aici: