Prima pagină » Cultură » Kevin Spacey, achitat pentru o agresiune sexuală pe care era acuzat că ar fi săvârșit-o cu 36 de ani în urmă

Kevin Spacey, achitat pentru o agresiune sexuală pe care era acuzat că ar fi săvârșit-o cu 36 de ani în urmă

Kevin Spacey, achitat pentru o agresiune sexuală pe care era acuzat că ar fi săvârșit-o cu 36 de ani în urmă

Juraţii de la un tribunal civil din New York au respins acuzaţiile aduse de către actorul Anthony Rapp lui Kevin Spacey, potrivit cărora l-ar fi supus unor atingeri sexuale când era adolescent, acum 36 de ani, scrie CNN.

Juriul a pronunţat decizia după o scurtă deliberare, respingând cererile financiare ale lui Anthony Rapp, acum în vârstă de 50 de ani, care a solicitat despăgubiri de 40 de milioane de dolari. La scurt timp după citirea verdictului, Kevin Spacey a părăsit tribunalul fără a face declaraţii de presă.

Cazul, dezvăluit la sfârşitul lunii octombrie 2017, chiar la începutul fenomenului #MeToo,  a fost urmat de alte acuzaţii de agresiune sexuală la adresa actorului, fapt ce l-a exclus pentru câțiva ani din lumea divertismentului.

Kevin Spacey nu a scăpat totuși de problemele cu legea. Actorul, în vârstă de 63 de ani, este încă urmărit penal pentru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013, pe când era director al unui teatru din Londra, şi pentru care a pledat nevinovat în iulie anul trecut.

Anthony Rapp, care joacă în serialul „Star Trek: Discovery” avea pe atunci 14 ani, în timp ce Kevin Spacey avea 26. La acea vreme, amândoi jucau pe Broadway, în două spectacole diferite. Cei doi actori au fost prezenţi pe tot parcursul procesului, încă de la începutul acestuia pe 6 octombrie, şi și-au menţinut versiunea asupra faptelor.

Ce au spus avocații în pledoariile finale

În pledoaria sa de încheiere, avocatul lui Rapp, Richard Steigman, a sugerat că Spacey și-a schimbat mărturia la proces pentru a se potrivi strategiei apărării sale, subliniind scuzele lui Spacey pentru Rapp din 2017, când au fost formulate acuzațiile.

În plus, Steigman a afirmat că mărturia lui Spacey a fost una studiată și repetată. „Când ești un actor de talie mondială este ușor să urmărești un scenariu și când depui mărturie să îl respecți întocmai și să rezulte ceva foarte credibil. Când ești un om obișnuit, care vine și dă o declarație, este mult mai complicat să faci asta.”

De asemenea, Steigman a respins argumentul apărării conform căruia Rapp ar fi vrut să facă publică orientarea sexuală a lui Kevin Spacey. „Ideea poveștii nu este că Spacey este gay. Este că l-a abuzat sexual când avea 14 ani. Asta le împărtășește oamenilor, își împărtășește experiența – nimic mai mult, nimic mai puțin.”

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI:  Kevin Spacey este judecat pentru o agresiune sexuală pe care ar fi săvârșit-o cu 36 de ani în urmă

Kevin Spacey revine pe marile ecrane. În 2017, actorul a fost acuzat de abuzuri sexuale asupra unor tineri

Kevin Spacey, audiat și de poliția britanică, după acuzații de agresiune sexuală

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele
Mediafax
Zelenski schimbă foaia! Anunțul făcut de Ucraina în privința războiului
Digi24
O formă de cancer extrem de rară afectează acum tot mai mulți tineri. Medicii nu știu care e explicația și sunt îngrijorați
Cancan.ro
BREAKING | Cel puțin 8 persoane au murit după ce un balon cu aer cald s-a prăbușit
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
Adevarul
Efectele politicii lui Viktor Orban: Ungaria a devenit cea mai săracă țară din UE. Pe ce loc se află România
Mediafax
Captură-record în Portul Constanța: 350.000 de pachete de țigări de contrabandă, ascunse într-un container
Click
Cum arată Angela Similea și Florin Piersic, la 40 de ani de la iubirea lor interzisă: „Am fost într-un amor nebun, o lipitură în toată regula!” Secretele longevității
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Digi24
Cum au fost înșelați zeci de oameni cu mașini puse la vânzare online: „Toate datele erau conforme cu realitatea. Am plătit integral”
Cancan.ro
BREAKING | Georgeta Bobar, soția fostului viceprimar din Petrila, s-a sinucis 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum actrița Kelly din „Beverly Hills, 90210”! Boala gravă de care suferă la 53 de ani
observatornews.ro
Creşterea TVA ar provoca grave efecte în lanţ: Mii de hoteluri şi localuri mici, ameninţate cu dispariţia
StirileKanalD
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
KanalD
Actorul Jack Betts, cunoscut din “Batman Forever” și Spider-Man”, a murit la vârsta de 96 de ani!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii au pus DACIA DUSTER într-un TOP... neașteptat. Acesta este realizat ținând cont de mai mulți indicatori
Descopera.ro
Strategia de slăbit de 5 ori mai eficientă decât Ozempic
Capital.ro
Ilegal în curte fără autorizație. Vecinii te vor reclama. Proprietarii de case trebuie să depună cerere la Primărie
Evz.ro
Act de identitate special. Ce români pot beneficia
A1
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Stirile Kanal D
VIDEO Rezultate BAC 2025: La ce oră se publică notele pe edu.ro?
Kfetele
O femeie a decedat, după ce și-a dat foc în plină stradă. Pompierii nu au mai putut face nimic
RadioImpuls
Inimile fanilor sunt îndurerate. A murit unul dintre cei mai iubiți actori, lăsând o lume în lacrimi. Decesul maestrului a survenit în somn
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Descopera.ro
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina
OSZAR »