Un șofer a oprit brusc pe A0 în zona localităţii 1 Decembrie, judeţul Ilfov, după ce i s-a aprins un martor în bord, și a provocat un carambol cu opt mașini.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că pe autostrada A0 Centura Bucureşti, la kilometrul 76, pe sensul de mers dinspre Cornetu către Glina, în zona localităţii 1 Decembrie, judeţul Ilfov, au fost înregistrate două evenimente rutiere, cu implicarea a opt autovehicule.
Primul eveniment a avut loc între cinci autovehicule, fiind soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
În al doilea eveniment rutier au fost implicate trei autovehicule, în urma căruia o persoană a suferit răni uşoare, fiind transportată la spital.
Poliția Română transmite că accidentul a avut loc după ce un șofer a oprit brusc pe a doua bandă a autostrăzii, sesizând faptul că i s-a aprins un martor în bord. Urmarea? Coliziunea mai multor autoturisme în încercarea de a evita un posibil impact.
Pe pagina de Facebook, Poliția Română trage un semnal de alarmă cu privire la aceste acțiuni nejustificate, mai ales pe drumuri de mare viteză:
„ATENȚIE, ȘOFERI! OPRIREA NEJUSTIFICATĂ PE AUTOSTRADĂ POATE CAUZA CONSECINȚE GRAVE
✅ Condu preventiv!
– Păstrează distanța de siguranță – câteva secunde pot face diferența!
– Adaptează viteza la condițiile de drum și trafic. Graba nu merită riscul!
– Fii atent la semnalizări și la ceilalți șoferi – circulăm împreună, nu singuri!
– Nu folosi telefonul la volan! Mesajele pot aștepta!
Dacă aveți probleme tehnice sau vi se aprinde un martor la bordul mașinii:
✅ NU opriți pe banda de rulare!
✅ Reduceți viteza și încercați să ajungeți în siguranță pe banda de urgență sau la cea mai apropiată ieșire.
✅ Dacă mașina se oprește, semnalizați pericolul și evacuați vehiculul cât mai rapid”, scrie pe pagina Poliției de Facebook.
CITEȘTE ȘI:
Un român a provocat un GRAV accident rutier în Italia. Un șofer nevinovat a murit pe loc