Prima pagină » Actualitate » România, sub COD de vreme rea: ANM anunță căderi de grindină, averse torențiale și descărcări electrice! Care sunt zonele afectate

România, sub COD de vreme rea: ANM anunță căderi de grindină, averse torențiale și descărcări electrice! Care sunt zonele afectate

România, sub COD de vreme rea: ANM anunță căderi de grindină, averse torențiale și descărcări electrice! Care sunt zonele afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, 24 mai, o avertizare de tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, averse și grindină în județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău.

Potrivit specialiștilor, este vorba despre „averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă până duminică, ora 10:00.

De asemenea, meteorologii avertizează că în cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei și în Dobrogea, precum și în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit ANM, aceasta „se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…60 km/h) și pe alocuri grindină”. „Cantitățile de apă vor fi în intervale scurte de timp de 15…25 l/mp și mai ales prin acumulare, pe arii restrânse, de 30…40 l/mp”, informează specialiștii.

Avertizarea va fi în vigoare de sâmbătă până duminică, ora 12:00.

Prognoză specială pentru București

În ceea ce privește Capitala, meteorologii au emis o avertizare de tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de sâmbătă până duminică, ora 12:00.

În acest interval de timp vremea se va răci, iar cerul va avea înnorări accentuate. Mai ales după orele amiezii vor fi averse ce vor acumula în medie 15…20 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura maximă va fi în jurul a 22 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.

De duminică până luni dimineață, vremea va fi închisă și deosebit de rece pentru această perioadă. Va ploua moderat cantitativ, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 9…11 grade.

Pe parcursul zilei de luni, vremea se va menține deosebit de rece. Vor fi înnorări și va ploua, cu o probabilitate mai mare în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi în jurul valorii de 17 grade.

CITEȘTE ȘI:

Fermierii români cer reactivarea Sistemului Național Antigrindină, din cauza fenomenelor meteo extreme care DISTRUG agricultura

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: NINGE în iunie în România!

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »