Prima pagină » Actualitate » RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 607. Rachete lansate din Siria și Yemen asupra Israelului

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 607. Rachete lansate din Siria și Yemen asupra Israelului

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 607. Rachete lansate din Siria și Yemen asupra Israelului

Tel Avivul a anunțat că două rachete au fost lansate din Siria către Israel. În replică, IDF a bombardat o zonă din Siria.

În paralel, Israelul a fost atacat și de o rachetă lansată din Yemen.

Alerte activate în Înălțimile Golan

Armata israeliană a anunțat că alertele au fost activate în Înălțimile Golan după ce două rachete au fost lansate din Siria și au căzut în zone deschise, potrivit Al Jazeera.

Este primul atac care vizează zona de la căderea fostului președinte sirian Bashar al-Assad, în decembrie anul trecut. În replică, armata israeliană a bombardat zona siriană Sahem el-Golan, la vest de Deraa, a relatat televiziunea de stat siriană Alikhbaria TV.

Tot marți, armata israeliană a anunțat că a „interceptat” o rachetă lansată din Yemen. Sirenele de alarmare a populației au pornit în mai multe zone din Israel.

ONU condamnă o „situație inacceptabilă”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat tirurile din apropierea unui centru de distribuție a ajutoarelor, în sudul Fâșiei Gaza, soldate cu 27 de morți.

Este inacceptabil ca civilii să își riște și uneori să își piardă viața doar căutând hrană, a declarat presei Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general, reiterând apelul pentru o anchetă independentă cerută după alte incidente similare.

Armata israeliană a declanșat o ofensivă totală asupra Fâșiei în urma atacului Hamas din 2023. Campania a făcut până acum 54.470 de morți și 124.693 de răniți, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, date considerate reale de către ONU.

CITEȘTE ȘI:

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »