Marea Recalculare a adus bani în plus pentru milioane de seniori, care au avut pensii contributive, dar sunt și persoane care nu au primit niciun leu.
Tocmai de aceea, unii pensionari au făcut cereri de recalculare la Casa de Pensii, care acum verifică dacă este corect făcut calculul pe noua formulă de recalculare.
Dar, dacă un pensionar face o contestație, Casa de Pensii nu verifică dacă numărul de ani cotizați sunt stabiliți corect sau dacă s-au luat în calcul toate veniturile nepermanente, ci doar calculul pensiei bazat pe noua formulă de recalculare.
În acest context, mulți pensionari se adresează instanțelor pentru a obține mai mulți bani la pensie.
Primii au fost aceia care nu au primit puncte bonus la marea recalculare, care se dau doar celor care au peste 25 de ani în câmpul muncii.
Mulți pensionari care au lucrat la grupe de muncă sau în condiții grele nu au acești ani și, astfel, nu au primit bani în plus la recalculare ori au primit foarte puțini.
Potrivit Newsweek, Curtea Supremă le-a dat dreptate pensionarilor și a decis o creștere de 50% a punctajelor la pensie, dar decizia este valabilă doar pentru cei care au dat în judecată Casa de Pensii.
Într-o altă speță, Instanța de judecată a admis cererea unei pensionare și i-a dat câștig de cauză în fața Casei de Pensii.
Din decizie reiese că femeia a cerut o pensie mai mare, depunând o serie de adeverințe care arătau că a muncit în acord, iar Instanța a decis că adeverințele depuse de pensionară sunt corecte și că, pe baza acestora, Casa de Pensii trebuie să îi recalculeze și să îi crească pensia.
Mai mult, Casa de Pensii va trebui să îi plătească diferența dintre pensia pe care o lua la 1 iulie 2023 și pensia recalculată.
De asemenea, Casa de Pensii trebuie să plătească și 2.500 lei cheltuieli de judecată.
Așadar, Casa de Pensii a decis că pensionarul trebuie să primească o mărire de pensie pentru că a făcut dovada că a muncit în acord.
Astfel, toți pensionarii care se vor simți nedreptăți la Mica Recalculare pot urma exemplul pensionarei de mai sus, care a câștigat procesul după 18 luni din momentul în care a dat Casa de Pensii în judecată. Acum, ea va primi o pensie mai mare și plata retroctivă a diferențelor la pensie.