Liderul uneia dintre cele mai performante organizații PSD, Marius Oprescu de la Olt, consideră că partidul pe care-l reprezintă ar avea nevoie de o pauză, în opoziție. Acesta consideră că victoria la prezidențiale este a lui „Nicuşor Dan și a poporului român. Restul au băgat ca proștii capul în poză”.
Recent, șeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că va cere părerea președinților de filiale cu privire la decizia de a intra sau, nu, la guvernare. Marius Oprescu optează pentru opoziție.
„Opinia mea este că ar fi bine să rămânem în opoziție. Dar, așa cum v-am spus, este opinia mea personală, și eu am un vot. Dacă organizația Olt își dorește intrarea la guvernare, în majoritate, asta înseamnă democrație, minoritatea se supune majorității, cu siguranță vom merge la București cu mandat de a intra.
Dar până una-alta, ca să putem să facem acest lucru, trebuie să avem niște discuții mult mai avansate decât s-au derulat până în momentul de față, să venim cu ceva în fața oamenilor și să le propunem acest lucru”, a declarat, joi, liderul PSD Olt, Marius Oprescu.
Însă, opinia sa nu este una unanimă, la nivel județean. Există voci, în PSD, care susțin contrariul.
„Părerile sunt împărțite, să știți. N-aș putea să vă spun în momentul de față o părere unanimă a tuturor primarilor din județul Olt. Sunt primari care își doresc participarea la o formă de guvernare, sunt primari care spun că cel mai bine pentru partidul nostru este intrarea în opoziție.
Neavând în momentul de față decât niște discuții informale și neavansând la București lucrurile într-o direcție anume nu aș putea să vă spun.
În momentul în care le vom avea, probabil ne vom întâlni într-un Consiliu politic-județean și le vom supune la vot, iar eu voi avea mandatul lor de a merge la București și a susține intrarea la guvernare sau nu”, a adăugat Oprescu.
Liderul de la Olt a mai spus că e timpul să le fie dată ocazia și altora să demonstreze ce pot, în fața românilor
„Cred că ar trebui să-i lăsăm, să se convingă ce pot ceilalți, că e ușor să vorbești de pe margine, e mai greu să faci 400 de kilometri de autostradă numai în ultimii doi ani de zile, e mai greu să începi investițiile în infrastructura de cale ferată și să faci achiziții noi, primele de 20 de ani încoace în domeniul feroviar, și multe alte lucruri(…)
Aceste lucruri au contat mai puțin. Poate nici noi n-am știut să le explicăm foarte bine, poate am căzut în capcana de a sta toată ziua de scandal și de ceartă cu colaboratorii noștri din coaliția guvernamentală, în loc să fi știut cu toții să ne așezăm la masă și să explicăm foarte bine aceste lucruri. Electoratul ne-a taxat și, așa cum am spus mai devreme, la prezidențiale în turul 2 au ajuns doi independenți”, a adăugat Oprescu.
Negocierile pentru formarea noului guvern trebuie continuate de echipele celor patru partide care urmează să intre în arcul guvernamental. Liderul PSD este de părere că formațiunea pe care o reprezintă ar mai avea de reglat, pe lângă principii legate de măsuri pe care partidul le respinge, și un acord privind comunicarea în spațiul public.
„Până nu stabilim niște lucruri foarte clare, cu siguranță nu vom participa la această guvernare. Pentru că, (…) pe lângă principiile de lucru pe care le avem pe masă în ceea ce privește impozitarea românilor, creșterea sau nu a taxelor, susținerea în continuarea unor programe de investiții pe care noi ni le dorim sau nu, și alte lucruri, inclusiv cele de natură politică, așa cum știți, este vorba și despre comunicarea publică. Am văzut că deja s-a început cu stângul, dacă mă întrebați pe mine.
Cei de la USR întâi au ieșit public să ne critice și în același discurs de 20 de minute, până la final, au spus că nu se poate face și ar fi bine ca Partidul Social-Democrat să participe; pentru că nu pot să facă o majoritate deloc în momentul de față, nu solidă, nu pot să o facă deloc fără Partidul Social-Democrat”.
Marius Oprescu este de părere că formațiunile politice care discută de formarea noului guvern trebuie să stabilească „niște principii de lucru sănătoase”, iar vocile răzlețe „care vorbesc numai prostii” ar trebui puse la punct în interiorul fiecărui partid.
„Văd că unii încearcă să-și aroge victoria lui Nicuşor Dan. Victoria lui Nicuşor Dan nu e decât a lui și a poporului român care a luptat împotriva extremismului, să fie clar! Restul au băgat ca proștii capul în poză”, a mai spus Oprescu.
CITEȘTE ȘI:
Paul Stănescu se retrage de la șefia PSD Olt
PSD Olt cere excluderea lui Chirica: Să nu uite că, acum 3 ani, căra geanta lui Nichita