Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu: Remarc valul de investiții germane în România. Uzina va ajunge la un total de circa 1000 de angajați

Marcel Ciolacu: Remarc valul de investiții germane în România. Uzina va ajunge la un total de circa 1000 de angajați

Înainte ședința de Guvern de miercuri, premierul Marcel Ciolacu a anunțat un „val de investiții germane în România”. 

O fabrică de ventilatoare inteligente va fi construită în Oradea, de către un investitor german.

„Cu această investiție, deschidem calea pentru și mai multe oportunități de locuri de muncă în Oradea, pentru că vrem să creștem la aproape 1.000 de angajați până în 2030”, declara directorul general al EBM Papst România, Delia Ungur, cu ocazia punerii pietrei de temelie a noii afaceri din Oradea.

Investiția se ridică la  30 milioane euro și se va întinde pe o suprafață de circa 2 hectare în Parcul Industrial II, situat în strada Ogorului, și va fi pusă în funcțiune în 2026.

„Remarc consolidarea unui trend economic în acest an, valul de investiții germane în România. Ultimul exemplu – un concern care construiește o fabrică de ventilatoare inteligente în Oradea, de 30 milioane euro. Uzina va ajunge la un total de circa 1000 de angajați”, spune Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern de miercuri.

 

CITEȘTE ȘI:

Cea mai mare fabrică de BCA din Europa a fost deschisă la Iernut. Anunțul, făcut de Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, vești bune din zona financiară. Românii au investit o sumă uriașă în titluri de stat/ Americanii investesc în țara noastră

A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
OSZAR »