La proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului de Bacalaureat, 1.946 de candidați nu s-au prezentat, iar 11 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Primele rezultate vor fi afișate pe 20 iunie, cu posibilitatea de a depune contestații în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, precum și pe 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iunie.
Potrivit informațiilor publicate de Ministerul Educației, din totalul de 102.407 candidați înscriși la proba la alegere, desfășurată vineri, 100.450 au fost prezenți. Cei 1.946 care nu s-au prezentat vor putea susține proba într-o sesiune viitoare, în funcție de motivele absenței.
Pentru cei 11 candidați eliminați din cauza unor tentative de fraudă, nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului, potrivit informațiilor Mediafax.ro.
Daniel David, ministrul Educației, s-a arătat îngrijorat de faptul că prea mulți elevi de clasa a XII-a nu s-au înscris la Bacalaureat 2025. Daniel David a spus că trebuie schimbată paradigma la liceu, modul de predare, curriculumul și consolidarea materiei.
„Dacă facem acest lucru, mă aștept să avem mai mulți copii înscriși la Bacalaureat în următorii ani”, a spus ministrul Educației la Radio România Actualități. „Sunt un pic îngrijorat că un număr prea mare, după mine, de copii care erau înscrişi în clasa a XII-a nu s-au înscris și la Bacalaureat. Asta mie mi-arată că ceea ce spun în raportul QX este extrem de serios și grav.
Noi trebuie cu adevărat să schimbăm ca paradigmă curriculum, metodele de predare, modul în care ne implicăm în procesul educațional pentru copii, modul în care facem învățare remedială, astfel încât copiii care termină Bacalaureatul, termină practic clasa a XII-a, să se înscrie și la Bacalaureat și să-și testeze competențele, pur și simplu”, a spus ministrul Educației.
Daniel David a explicat ce înseamnă această reformă la liceu și dacă va fi aplicată elevii vor avea competențele dobândite și vor avea „curajul să și le testeze la Bacalaureat.”
„Această reformă presupune un curriculum care să fie mai aerisit, un curriculum în care la fiecare disciplină aș vrea să stabilesc ferm că 25% din timpul alocat unei discipline nu trebuie să se mai lege de predarea unor noi cunoștințe, ci trebuie să se lege de altceva. Cele pe care le-ai predat până atunci, trebuie să fie consolidate, trebuie să te ocupi de aspecte remediale pentru copii, prin care să corectezi lucrurile pe care nu ai reușit să le predai bine și, în același timp, să încerci să generalizezi cunoașterea dobândită în diverse discipline la viața de zi cu zi.
Dacă facem acest lucru, mă aștept să avem mai mulți copii înscriși la Bacalaureat în următorii ani, o rată mai scăzută al analfabetismului funcțional, altfel spus, copiii să dobândească cu adevărat competențe pe care să aibă curajul să și le testeze la Bacalaureat și să le poată folosi după aceea în viața de zi cu zi”, a spus David.
Edupedu.ro a scris că generația care a dat bacalaureatul în 2025 este și prima care a făcut clasa pregătitoare. Cu alte cuvinte, vorbim despre o generație „experiment” 2012-2025, din care mulți elevi au ales să fie absenți la examenul manturității.
Examenul național de Bacalaureat 2025 a continuat și vineri, 13 iunie, cu proba scrisă la alegerea profilului și specializării, conform calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Elevii aparținând minorităților naționale vor susține duminică, 16 iunie, proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestaţiei.
”Candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afişarea rezultatelor iniţiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, au precizat reprezentaţii ministerului.
Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Sursă foto: Gândul
CITIȚI ȘI:
BAC 2025 | Avem subiectele de la chimie, biologie și anatomie, de la Bacalaureat