Prima pagină » Actualitate » 18 MAI, calendarul zilei: Mihai Crețu împlinește 68 de ani, Sandra face 63/ Bram Stoker publică „Dracula”

18 MAI, calendarul zilei: Mihai Crețu împlinește 68 de ani, Sandra face 63/ Bram Stoker publică „Dracula”

18 MAI, calendarul zilei: Mihai Crețu împlinește 68 de ani, Sandra face 63/ Bram Stoker publică
Sursa foto/Caracter ilustrativ: Wikipedia, Facebook

Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 18 Mai. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.

Mihai Crețu, cunoscut internațional sub numele de Michael Cretu, este un muzician, compozitor și producător româno-german, născut pe 18 mai 1957 la București. Este recunoscut în special ca fondatorul proiectului muzical Enigma, care a revoluționat scena muzicii electronice la începutul anilor ‘90. Crețu a lucrat ca muzician de sesiune și producător pentru artiști precum Frank Farian, Boney M și Mike Oldfield. În 1990, a lansat proiectul Enigma, al cărui album de debut, MCMXC a.D., a devenit un succes global datorită piesei “Sadeness (Part I)”. Albumul a combinat elemente de muzică electronică, new age și worldbeat, vânzând peste 20 de milioane de copii și obținând multiple discuri de platină în peste 40 de țări. Între 1988 și 2007, Crețu a fost căsătorit cu celebra cântăreață Sandra, colaborând frecvent cu aceasta în plan profesional. În prezent, Michael Cretu locuiește în Germania și continuă să creeze muzică în propriul său studio.

Sandra Ann Lauer, cunoscută sub numele de scenă Sandra, este o cântăreață pop germană născută pe 18 mai 1962 în Saarbrücken, Germania. A devenit una dintre cele mai populare artiste europene ale anilor ‘80 și începutul anilor ‘90, cu hituri precum (I’ll Never Be) Maria Magdalena, In the Heat of the Night, Everlasting Love și Hiroshima. În 1979, a devenit solista principală a trupei disco Arabesque, care a cunoscut un succes considerabil în Japonia și Uniunea Sovietică. În 1984, Sandra a început o carieră solo, iar între 1990 și 2003 a colaborat cu producătorul Michael Cretu la proiectul muzical Enigma. Sandra și Michael Cretu s-au căsătorit în 1988 și au împreună doi fii gemeni, născuți în 1995. Cuplul s-a separat în 2007. În 2017, Sandra a fost diagnosticată cu cancer de sân, dar a reușit să se recupereze complet până în 2022.

În luna mai 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker publica la Londra romanul Dracula, una dintre cele mai influente și emblematice opere ale literaturii gotice. Romanul a fost inițial primit cu recenzii mixte, dar avea să devină, în timp, o lucrare fundamentală în cultura populară și un pilon al genului horror. Inspirat de folclorul est-european, în special de miturile legate de vampiri, Stoker a creat personajul “Contele Dracula”, un aristocrat transilvănean care trăiește din sângele celor vii. Deși nu l-a menționat direct pe Vlad Țepeș, domnitorul valah cunoscut sub numele de “Dracula”, Stoker s-a inspirat vag din istoria și mitologia românească în conturarea personajului său. Dracula a influențat profund imaginea vampirului modern și a stat la baza a sute de adaptări cinematografice, teatrale și literare. Astăzi, romanul este considerat un clasic absolut, iar figura contelui Dracula este recunoscută în întreaga lume.

Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:

Nașteri 🎂

🎂1474: Isabella d’Este 🇮🇹🤌 una dintre cele mai importante femei din Renașterea italiană ca figură culturală și politică majoră. A fost patroană a artelor, a dat tonul în modă, stilul ei vestimentar fiind copiat de femei din toată Italia și la curtea Franței
🎂1868: Țarul Nicolae al II-lea al 🇷🇺♚ ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917, la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici, la ordinul lui Lenin
🎂1897: Frank Capra 🇮🇹🇺🇸📽 cel mai influent regizor de la Hollywood al anilor 1930, cu 3 Oscaruri pentru regie
🎂1920: Papa Ioan Paul al II-lea 🇵🇱✝️
🎂1938: Michael Rockefeller 🇺🇸💰 membru de generație a patra al familiei Rockefeller. A dispărut în timpul unei expediții în regiunea Asmat a Noii Guinee Olandeze. În 2014, Carl Hoffman a publicat o carte care a intrat în detaliile cu privire la ancheta „uciderii” lui, în care sătenii și bătrânii tribului recunosc ca Rockefeller ar fi fost ucis după ce a înotat la țărm în 1961
🎂1939: Giovanni Falcone 🇮🇹⚖️ magistrat victimă a Mafiei siciliene; Din 474 mafioți acuzați inițial, 360 au fost condamnați pentru crime grave; A fost asasinat în 1992
🎂1942: Nobby Stiles 🇬🇧⚽️ Stiles și Bobby Charlton sunt singurii fotbaliști englezi care au câștigat atât un Campionat Mondial cât și unul European
🎂1957: Mihai Crețu 🇷🇴🎵 creatorul proiectului muzical „Enigma”. Între 1988 – 2007, a fost căsătorit cu Sandra
🎂1962: Sandra Ann Lauer (Crețu) 🇩🇪🇫🇷🎤 „regină” a muzicii disco a anilor ’80
🎂1969: Martika 🇺🇸🎤 Toy Soldiers (1988)
🎂1971: Dan Sorin Mihalache 🇷🇴🗣 politician

Decese 🕯

🕯1980: Ian Curtis 🇬🇧🎸🎤 solistul trupei Joy Dvision. A decedat la doar 23 de ani (suicid)
🕯1995: Alexander Godunov 🇷🇺🇺🇸🎬 actor, balerin, membru Bolshoi, a interpretat personajul Karl, în Die Hard (1988). A decedat la 45 de ani, din cauza consumului excesiv de alcool
🕯2007: Jeana Gheorghiu 🇷🇴📺 jurnalistă și realizatoare TV celebră pentru reportajele sale despre „trenul morții” de la Timișoara, 1989
🕯2011: Mircea Horia Simionescu 🇷🇴✒️
🕯2014: Radu Florescu 🇷🇴✒️ istoric
🕯2022: Henry Mavrodin 🇷🇴🇮🇹🎨

Evenimente📋

📋🇵🇱🗳 Alegeri prezidenţiale în Polonia
📋🕯🎗Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse, se marchează în a treia duminică a lunii, din anul 1983, la iniţiativa OMS pentru a comemora victimele SIDA şi a încuraja întreaga societate să se implice în lupta împotriva SIDA
📋🏛 Ziua Internaţională a Muzeelor

Calendar 🗒

🗒332: Constantin cel Mare a anunțat distribuirea gratuită a hranei cetățenilor din Constantinopol
🗒1388: S-a încheiat zidirea bisericii mari a Mânăstirii Cozia din Vâlcea
🗒1565: Începe Marele asediu al Maltei, în care forțele otomane încearcă dar nu reușesc să o cucerească
🗒1803: Războaiele napoleoniene: Regatul Unit revocă Tratatul de la Amiens și declară război Franței
🗒1804: Senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței
🗒1812: Pedeapsa cu moartea împotriva asasinului John Bellingham, la doar o săptămână după asasinarea prim-ministrului britanic Spencer Perceval, este pusă în aplicare. Este spânzurat în public
🗒1897: Romanul Dracula, al autorului irlandez Bram Stoker, este publicat la Londra
🗒1910: Terra trece prin coada cometei Halley
🗒1944: A început deportarea masivă, din ordinul lui Stalin, a tătarilor crimeeni din Crimeea
🗒1965: Spionul israelian Eli Cohen este spânzurat în Damasc, Siria
🗒1974: India detonează cu succes prima sa arma nucleară; devine a șasea țară care posedă arma nucleară
🗒1980: Muntele Sf. Elena din SUA a erupt în statul Washington, omorând 57 de oameni
🗒1990: Franța: un tren TGV modificat atinge un nou record al vitezei la nivel de cale ferată de 515,3 km/h
🗒2005: Telescopul Spațial Hubble confirmă că Pluto are două luni suplimentare, Nix și Hydra

CITEȘTE ȘI:

17 MAI, calendarul zilei: Ion Popescu-Gopo este premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’Or/ Primul român care ajunge pe Everest

16 MAI, calendarul zilei: Pierce Brosnan împlinește 72 de ani, Megan Fox 39/ Moare Ronnie James Dio

15 MAI, calendarul zilei: 7 ani de la decesul lui Cristian Ţopescu/ Își fac debutul Mickey și Minnie Mouse/ Apar ciorapii din nylon

Absolventă a "Academiei de Studii Economice" din Bucureşti, Elena şi-a început cariera în jurnalism ca editor la Agenția de presă MEDIAFAX. Între 2011 şi 2021, a monitorizat articole din presa ... vezi toate articolele

Citește și

OSZAR »